Articole de psihologie

O versiune diferită a ta există în mintea tuturor celor care te cunosc

Luigi Pirandello, în cartea intitulată One, No One and One Hundred Thousand scrie că persoana care crezi că este „tu” există doar pentru tine și nici măcar tu nu știi cu adevărat cine este.

Cine ești tu?

Nimeni nu te cunoaște cu adevărat! Nici măcar tu!

Fiecare persoană pe care o întâlnești, cu care ai o relație sau cu care faci contact vizual pe stradă își creează în capul ei o versiune de „tu”. Nu ești aceeași persoană pentru mama ta, tatăl tău sau frații tăi. La fel cum nu ești aceeași persoană pentru colegii tăi, vecinii tăi sau prietenii tăi. Există o mie de versiuni diferite ale tale în mintea oamenilor.

Cine suntem noi nici măcar nu este un „cineva”, ci este o construcție mentală dinamică, în continuă schimbare. Fiecare om are perspectiva sa proprie asupra noastră. Dacă asta nu complică suficient de mult lucrurile, adevărul este că mai suntem și schimbători. Ceea ce face ca și părerea oamenilor să se schimbe în timp.

„Eu” care am fost ieri sau acum un an nu este același „eu” care sunt astăzi. În diferite stadii ale vieții noastre putem avea un diferit „eu”. Rolurile sociale pe care le avem influențează și ele „eu”-ul nostru.

Eu psihologul nu este același cu eu soțul, eu fiul, eu fratele sau eu prietenul.

Dacă toată lumea cunoaște o versiune diferită a noastră, oare ne cunoaște cineva cu adevărat?

Este imposibil să creștem în relații, carieră, sau în sănătatea noastră mintală și emoțională, fără a ne schimba. Indiferent dacă vrem sau nu, ne schimbăm în timp. Schimbarea este inevitabilă! Dacă acea schimbare este progres sau regres,.. ei bine, asta este o altă poveste.

Cea mai importantă versiune de „eu” este a mea proprie. Eu sunt cel care trăiesc cu mine zi de zi. De aceea, le spun oamenilor cu care lucrez că este important să ne trecem și pe noi înșine pe lista oamenilor cărora le facem pe plac. Este o pierdere de timp să ne îngrijorăm de părerea subiectivă a altora despre noi.

Este important să curățăm părerea noastră despre noi înșine, să avem o imagine cât mai realistă a noastră. Dacă avem o perspectivă reală și cât mai obiectivă a noastră, atunci ne putem optimiza. Nu facem cea mai bună versiune a noastră, ci îmbunătățim „eu”-ul care rămâne același mereu, dar crește și se dezvoltă.

De asemenea, este important să fim conștienți de faptul că punctul nostru de vedere asupra celuilalt poate să nu fie tocmai realitatea obiectivă. Această conștientizare ne va ajuta să avem o relație mai bună cu oamenii din preajma noastră.

Sfatul psihologului

Se întâmplă foarte des ca oamenii cu care lucrez să mă întrebe ce părere am despre o anumită chestiune sau să îmi ceară direct un sfat pentru a ieși dintr-o situație dificilă. Eu nu pot decât să le ofer eventual o părere subiectivă și un sfat bazat pe experiența mea de viață. Asta însă nu prea ajută.

O întrebare mult mai potrivită pentru a ieși dintr-un impas este: ce fel de persoană este cea care a ajuns în acest impas. Cu alte cuvinte, ce anume din mine a făcut să ajung în această situație. Atunci când adresăm această întrebare, începe cu adevărat procesul de autocunoaștere și de dezvoltare personală. Acesta este procesul care va duce la schimbarea pe care ne-o dorim.

Dacă dorești să pornești pe calea autocunoașterii și a dezvoltării personale și ai nevoie de un psiholog online care să te însoțească pe acest drum, poți solicita o programare aici.

Te aștept cu drag să evoluăm împreună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.